marți, 30 septembrie 2008

Furtuna pe mare

Un peisaj fantastic parca se desprindea din mare, se derula in fata ochilor mei si se transforma cu fiecare lovitura de mal. Vine iarna, mi-am zis si am intins mana spre ultimul pescarus care se uita la mine. A zburat, fericit ca marea l-a scapat de oameni, fericit ca pentru cateva luni din an casa e asa cum o stie el. Si am plecat, eram in plus, am lasat plaja sa caute povesti noi in si valurile sa cante ode de furtuna.

miercuri, 24 septembrie 2008

Coada si buric

Buricul targului sau buricul catelului? sau cum vad eu orasul perfect :)

Un oras mare pentru un caine mic, adica reteta ideala pentru a scapa de gazele toxice eliminate de masini, de hoti, de trotuare colorate dupa cheful edilului. Noi fugim la mare, el ramane aici, sa fie totul dupa legea lui. Un buric de catel, numit Bucuresti.

miercuri, 17 septembrie 2008

Normal de gri

In casa se amesteca un miros de patrunjel proaspat si rufe puse la uscat. Calorifele sunt reci, dintii lor de fontza parca ranjesc la mine. Afara ploua de cand lumea, umezeala din aer iti taie orice avant, frigul te tine pironit in casa. Nici cainele din coltul blocului nu ar da fericit din coada daca m-ar vedea cu un coltuc de paine in mana... dar de ce ar face-o? El traieste in conditii mult mai rele. Orasul pare pierdut in gri-ui caracteristic, masini, oameni, case, toate devin gri si reci si umede. Un sentiment de moarte pluteste parca deasupra noastra dar nimeni nu are curajul sa vorbeasca despre asta. Asteptam cumini in casa, in acel miros de rufe proaspete un semn ca lucrurile revin la normal. Dar care e normalul lucrurilor cand noi gasim o anormalitate in toate?

joi, 11 septembrie 2008

Bride

Lumea noua te-a sedus, dar esti gata sa te abandonezi ei? Esti gata sa iti devina din amanta mireasa? Pana acum intalnirile erau scurte si pline de pasiune, dar ai cautat mai mult, cine te-a pus? Crezi ca lumea a putut fi stapanita? Nicidecum, oamenii au luat-o in primire cand a fost prea mult pentru unul singur, si de acolo a fost mai rau. Oamenii nu trec fara sa lase urme si au trecut milioane de generatii de atunci, fiecare rupand, adaugand o parte din ea. Si acum a ajuns la tine, si crezi ca o poti stapani? Mai gandeste-te odata, e razbunatoare si cu toate astea mai seducatoare decat prima data.

luni, 8 septembrie 2008

Despre soare

Se spune ca atunci cand soarele este acoperit total de luna, demonii ies pe pamant si vaneaza oameni. Lumea noua ne-a facut sa ii invingem. Zambim la soare si ne zambeste inapoi, nu il respectam si ne poate ingenunchia. Suntem copii unei lumi mult prea puternice pentru noi.
Varianta marita a imaginii (numai buna pt un wallpaper) o gasiti aici . Click pe download (in stanga).

miercuri, 3 septembrie 2008

Cerculete

Imi voi permite sa schimb de aceasta data stilul postarii mele pentru ca am un anunt de facut. Am lansat un blog nou http://cerculete.blogspot.com . E vorba de un blog pentru troc, locul unde oricine poate face schimb de lucruri si vise cu altii. De la mileurile bunicii, la fotografii, de la rochia de nunta la masina din parcare, orice poate fi dat la schimb.Va invit asadar pe site sa vedeti o parte din lucrurle aflate deja acolo si care isi asteapta un stapan nou si de ce nu, sa propuneti voi noi lucruri pentru troc.

Eh bine, sa nu ma dea lumea total disparuta de aici cu imaginile postez una recenta de la Sibiu


luni, 1 septembrie 2008

Zborul


Cum se termina zborul unui fluture in plina furtuna? Sau fluturii nu mai zboara cand apar primii nori, si daca nu o mai fac, unde isi cauta adapost? Se lipesc probabil de cate un bec la colt de strada, si ce moarte sa fie mai frumoasa pentru aripile lor colorate decat moartea in plina lumina? Am fost Dumnezei si am reusit sa creem un soare mai mic, de fapt miliarde de astfel de astrii, toti luminandu-ne drumul si stingand vieti. Semanam atat de mult cu fluturii, am muri numaidecat daca ne-am apropia prea mult de soare, dar de cate becuri ai nevoie sa iei viata unui om? Pentru un fluture e de ajuns unul singur.