Cr[o]i[t]orie

Nu am sa umplu nici un gol anul care vine, se poarta cu lipsuri cat mai evidente, desi este un motiv excelent pentru seri de "citeala".
Daca insa stau bine sa ma gandesc unele goluri trebuiesc umplute: pahare, burti si ma opresc aici, lista ar fi lunga si posibil perversa.

PS: nu e un plan de bataie

Sub semnul pamantului, luna lui Mai

Am sa las sa creasca iar peste mine trunchiuri de copaci si iarba si flori, sa ma napadeasca si sa ma ascunda de lume ori de mine. Am sa ma-nvelesc in miros de dafin ori de scotisoara, sa iti aduci aminte de mine ca de copilarie, cu un zambet usor fara sa imi mai poti descrie ochii. 

Candva insa o floare iti va zambi, la primavara.

Azi stiu

Azi stiu ce mai ramane: tot ce nu am spus pana acum, tot ce se revarsa in valuri prin mine si peste mine, tot ceea ce stiu ca stii. Maine probabil voi stii ca ramane soarele intre noi.

Ascunde ce mai ramane

Ascunde ultima suflare, ultimul sarut, ultima amintire, ascunde-le sa ramana doar pentru tine, pentru cand chiar nu o sa mai ai nimic. Ascunde-le si pe primele mai bine, sa ramana ca o emotie cand ai prea mult. Dar orice ai face nu te ascunde pe tine de tine, e pacat sa uiti de fericire.

Despre cat e de simplu

Sau despre cat nu e deloc. Despre de ce ne batem capul cu o mie de lucruri cand de fapt toti tragem spre acelasi lucru. Despre de ce nu te poti bucura de moment, despre de ce nu poti zambi pentru ca sunt ceilalti tristi. Despre faptul ca sunt o cavalera a noii lumi dar uneori am nevoie de o pauza. 

Si mai ales despre de ce scriu eu postul asta.

Simplu sau nimic, dar banuiesc ca e complicat.