Atomic flowers

Era o zi neasteptat de radianta, cu soare puternic si radiouri inchise. Era ziua in care pur si simplu iti iei masca de gaze si uiti de febra porcina, de radiatii, de ploi acide si te bucuri ca ai scapat cu un singur rinichi scos. Era ziua de ieri.

Mersul iepurelui

Se intampla dimineata, cand iepurii alearga voiosi pe camp, si cand starea mea latenta atinge un punct maxim. Avea urechi albe, lungi, pufoase, pareau de zahar si am vrut sa i le musc. O palma si imi spune sa fiu atenta, ca are nevoie de ajutor, ca vanatorii i-au luat coada in colimator. Ma imbrac, ii fac o cafea si ma ofer sa impusc niste vanatori. Pistol nu am, gloante nici atat, dar gasesc o guma Turbo pusa la pastrat de mai bine de 10 ani tocmai pentru vremuri grele; e tare ca piatra, o sa le crap capul cu ea.
Ahhh promisiuni, de iepure in cuptor, cu rozmarin, vanatorii joaca tare. Lovesc pe toata lumea sa ma lase odata in pace. Dau sa plec dar nu se poate, am incput sa topai si sa dau din coada, si zaharul ala din cap mi-a incurcat tot parul.

Anima

Cine sunt strainii de dimineata? Cei care inspira, care ne vorbesc, care fac uneori masa sa trosneasca? Cine sta cu noi la masa cat ne bem ceaiul? Cine intoarce ceasul de la capul patului ca sa nu intarziem la scoala? Dar la pranz cine vine? Ce spirite anima locul? Ati stat de vorba cu ele?

Dama de pica

Vrajitoarea batrana are intotdeauna dreptate, barbatul din flori trebuie sa taca. Lumina le rupe lumea in doua, le altoieste spatele cocosat si isi impune bunatatea. In semn de mahnire vrajitoarea batrana fate o potiune: spini de trandafiri, coaja de oua si o lingurita de tiramisu, asta ultima-i pentru ea, pentru gura ei flamanda. Ia potiunea si ii da barbatului din flori. A murit, au murit amandoi, etajul nu a mai rezistat inca unui cutremur.

Tutorial Photoshop - Salvarea cerului ars

Tutorial Photoshop - doua metode de a salva cerul ars

Rata cu varza

Voi ce animal taiati de Paste? Ce sange sacrificati fara a va gandi la semnificatia evenimentului? E cald? Se simte bine?

Greseala rosie

Mi s-a intamplat un lucru extraordinar, mi-am vazut viata ca o poveste de basm, fara sfarsit... traducerea era insa proasta.
Un soc, un zambet de multumire, teama. Viata se contura roz pentru mine, fara vechile griji, cu oameni noi, locuri noi, cu mai mult timp pentru ce imi place mie; evident m-am temut. Suntem platitori de impozite, stim bine ca nimic nu e utopie si nici basmu asta nu avea sa fie, dar l-am lasat sa curga nitel, sa ma bicuiasca pe fundul de copil.
Ziua doi, in ziua doi, conform legilor absolute ale esecului, totu se duse de rapa. Alte griji, alti bani de dat, o rochie rosie, macar atat, o rochie rosie! Aha, deci e simplu, de la rochie privirea ajunge inapoi, in ziua de ieri si tot ce era azi se distinge cu greu, intervine nepasarea.

Oala de pe foc imi spune ca am facut o greseala. Bai si frige!

Face the truth

Timpul in care voi cititi aceste insemnari trece al naibii de repede, deci nu pierdeti mare lucru din zi, dar in acelasi timp ati fi putut iesi afara, sa va bucurati de ploaie, de primavara. Eu sunt si maine aici.

Centrul si sinele

Imi e frica si tremur...

Din nou in fata marii, din ce in ce mai rau, si niciodata din vina mea. Lumea rade in jurul meu, se simt bine, se prefac ca se simt bine, lumea tipa, a doua zi tipa mereu, si totul se indreapta catre mine, ca un sumator de emotii umane. Toate frustrarile se restrang, si cel mai usor e sa o faci cu persoana de langa, ca un psiholog casnic ar trebui sa te asculte; dar daca refuza macar pentru un moment sa o faca? Egoismul uman nu cunoaste limite, se transforma intr-un haos general, erupe, se intoarce, creste iar, se mai domoleste dar niciodata nu dispare.

Sunt condamnabila de un fel de egoism aparte, intr-un fel de illo tempore al existentei mele fizice am reusit sa imi indrept atentia catre o latura sensibila a fiintei luminoase. Si asta a venit ca o mantuire, una intru pacate, ganduri aspre, aspiratii ce nu au mai coincis cu ale lumii, distantierea fata de afectiuni innabusite si acceptarea universului solar. Totul are un suis si un coboras. Dupa ce am luat-o la vale de cateva ori am zis ca pot incerca sa urc cu spatele, asta e un fel de minciuna a ratiunii, dar a mers. Evident mai cazi in fund, dar mai bine decat frontal. Lumea insa nu e facuta sa te vada mergand cu spatele, in alta epoca probabil m-ar fi ars pe rug, acum se multumesc sa ma arate cu degetul, sa tipe la mine, sa incerce sa isi impuna punctul lor fix de vedere. Evident as putea incerca o manevra de eschivare, un pas la stanga sau la dreapta, o intoarcere usoara sa para ca merg in sensul curentului, dar apoi asta nu ar veni decat ca o minciuna a minciunii de dinainte. Ei evident, am de ales intre a ma minti pe mine sau pe ei, ii aleg pe ei, pe voi, pe tine. Dupa cum spuneam, sunt egoista.
Mi-a venit un gand, as putea infiinta societatea egoistilor anonimi. Ne-am putea intalni o data pe saptamana, am lua cuvantul si am vorbi doar pentru noi. O sa cumpar cateva oglinzi mari sa ne si putem privi in timp ce vorbim. Fata de celelalte “societati” anonime, la noi te-ai numi vindecat cand ti-ai baga picioarele in toti si toate, ti-ai lua nevasta, ai da repede un copil si ai deveni calaul lui. Halal societate.

Daca eu sufar, sa sufar numai eu... da, e bine, lumea aprecieaza o asemenea gandire. Poate o sa imi fac chiar si cativa prieteni care sa aprecieze peste masura treaba asta. O sa ajung sa dau exemple de comportament, un model al oraselor de provincie care se ridica prin oamenii pe care ii gazduiesc. Din pacate sunt nascuta intr-un oras imputit de 4 rafinarii, asa ca si creierul meu actioneaza cu 16 parti aer, face bum, iese o flacara si s-a dus. Adio prieteni, adio intelegere. Revin la egoism.

Ai treaba cu mine? Cauta in alta parte, sunt ocupata cu sinele.

Ca scuza

In Vama, pe marti si primele poze cu oamenii mari. Povesti noi.

Oameni pierduti

Un oras prea mare pentru fiecare personalitate in parte. Te pierzi usor in multime, iti pierzi usor identitatea. Cine sa observe ca ai plecat, cine sa observe ca azi ti-ai aranjat parul diferit? Suntem pierduti in ceea ce noi insine am creat.

Lomoplastic

Stari ieftine, de primavara, priviri gratuite, miros de peste in stare latenta. Un amalgam de chestii de plastic, rigide, insa savuroase. Imperfectiunea la 35 de Lei. E inclusa totusi satisfactia.