Lumea de sticla

Cand toate jocurile se termina si suntem pedepsiti prin munca incepem sa vedem altfel ce se afla in jurul nostru. Ferestrele nu mai sunt doar locul unde ne scriam numele dupa ce suflam cu harnicie, nu mai sunt cioburile sparte in urma unui meci de fotbal, sunt ultimele noastre legaturi cu lumea. Si ne putem imagina ce se afla in spatele lor dupa bunul plac. Putem gasi forme si culori pe care numai noi le-am observat, putem vedea o lume fara a face parte din ea, putem sa asteptam sa ploua sa dilueze toate aceste sentimente puternice. Nu conteaza asadat doar scopul lor practic de a lasa lumina sa patrunda in case, conteaza cu mult mai mult jocurile la care ne reintoarcem, aflate in spatele lor.

Expozitia sufletelor

Am mai trecut de o expozitie, stau iar in fata calculatorului si navighez in cautare de lumina buna. Multa agitatie astazi pentru lucruri care cred acum ca ar trebui percepute altfel. Toata atmosfera creata de imagine in sine se pierde in momentul in care vizitatorul trece pragul unei expozitii. Geamuri, panouri, lumini ciudate, oameni, agitatie, cele 15 minute de glorie nu isi au rostul, nu in arta in acest mod. O singura imagine intr-o camera intunecata ar fi de ajuns, ar valora mai mult, pentru ca omul singur, doar cu gandurile sale percepe altfel imaginea. Trebuie sa ne gandim nu in ultimul rand la finalitatea unui astfel de eveniment, conteaza oare cateva zambete aruncate pe furis, conteaza oare discursurile somptuoase de inceput? Eu zic ca nu, o expozitia reusita va putea vorbi de la sine despre un autor, si acel autor va regasi iin ea mai mult ca niciodata momentele pierdute.
Va las pe voi sa judecati mai departe eu ma retrag in camaruta mea slab iluminata, cu fotografiile sufletului meu.

Pe partea intunecata

Orice lucru frumos poate avea o parte mai putin placuta. Un copac falnic intr-un loc mai putin umblat noua ne poate parea frumos, celor care locuiesc acolo nu le aduce insa aminte decat de singuratatea ce ii inconjoara. Numai de noi depinde modul in care privim lucrurile, cat de mult ne lasam acaparati de resentimente, cat de mult ne lasam prinsi in probleme. Lumea noua nu inseamna o lume mai buna, nu inseamna ca viata devine mai usoara, cei ce vor creea insa viitoarea lume noua au gasit un echilibru intre partea goala si plina a paharului. Ma uit la poza si nu vad cerul apasator, zic ca imi place gardul.

Viata in adieri de vant

De la viata asta solicitanta trebuie cateodata sa luam o pauza, nu suntem masinarii menite sa functionam non-stop, nici lumea nu a fost creata intr-o singura zi. Ce poate fi mai placut oare decat un rasarit la malul marii, ce poate fi mai placut decat adierea usoara a vantului intr-un lan de maci? Sunt momente pentru care nu trebuie sa regretam ceasurile pierdute, timpul ne zambeste si ne lasa sa traim. Niciodata nu vom putea gasi pretexte suficient de bune care sa justifice de ce neglijam tocmai ce ne face fericiti. Indiferent de loc, indiferent de fundal cerul ramane la fel, timpul curge cu acelasi ritm. Cat timp ati pierdut asadar in ultima vreme?

Le boneheur d'une petite fille

Momentele mici trebuiesc traite intens. :)

Vezi ce vad eu

Nu vei gasi nimic in intuneric daca privesti cu inima inchisa. Pune-ti o mana la ochi si incearca sa privesti asa, clar-obscurul incepe sa se faca simtit. Inchide ochii de tot, cand o sa ii deschizi vei iubi intunericul, vei intelege ca nu conteaza culoarea, ca nu conteaza lumina, conteaza doar starile efervescente prin care te face sa treci. Intunericul devine un drog, se ia numai in doze mici. Fiintele lui te vor acapara abia la final. Acum zambeste, inca tii ochii inchisi.

Alter ego

Numar pana la 10, deschid ochii si incerc sa ma privesc, in oglinda continui sa am ochii inchisi. Vreau sa ma ridic dar mana ta inca nu s-a putut dezlipii de trupul meu, imi ceri sa mai stau o secunda desi am asteptat deja o eternitate. Caut solutii, ma uit in jur, acelasi neant in care ne-am nascut, nu e nimic acolo decat un intuneric perfect. Mai vreau sa ma rididc odata, urlu cu putere si fug, totul in zadar, zeci de maini ma tin acum captive, imi las trupul moale si ma inchid in mine, singurul loc in care lumina-i inca vie.

Conventie la teoria norilor

Ce e teoria care încape într-o sticlă?
Cu tot cu acte, formule, cu implică…
O convenţie cu raţiune despre carte
Din timpuri vechi, roase de moarte.

Căci ea conţine ispita durerii,
A facerii, a lumii, a venirii serii.
În ea găsim vechi hărţi de lume nouă
Cu mituri, vise, zile rupte-n două.

În loc de conţinut găsim suflet de vers-
Titluri nu-s, cuvinte nu-s, lacune ce s-au şters.
Iar pe post de final- o boare…
De vânt, de scrum, de raze de soare.

Libertate sau cunoastere?

Orice usa inchisa iti poate oferi printr-o crapatura o viziune asupra a ceea ce se afla dincolo de ea. Tu decizi daca accepti daca o lasi sa iti schimbe viata. Nu uita ca odata trecut de prag iti asumi responsabilitatea pt ceea ce intelegi, ochii, urechile, totul te poate insela. E greu sa descoperi totul in prima zi, e greu sa nu revii. Timpul lasa loc pentru toate numai ca din cand in cand usa se inchide, te poate tine captiv. E nevoie asadar de un compromis, cate esti gata sa faci? Libertate sau cunoastere?

In cautare de zambete

Am fost in Brasov ieri si poate mai mult decat as fi sperat am descoperit detalii contrastante. Am vazut ce se ascunde cu adevarat in spatele fatadelor colorate, am vazut ca in spatele zambetului pe care multi il afiseaza se ascund povesti cutremuratoare, am vazut ca in spatele unui oras frumos se gasesc aceleasi furnale, aceeleasi locuri pline de mizerie. M-am bucurat intr-un fel ca le pot vedea pe toate, m-am bucurat cand intr-o curte am gasit o masina vechie, rosie, o pata de culoare pentru atata beton, m-am bucurat cand un caine de pe strada a gasit de cuviinta sa ne insoteasca pret de cateva minute prin cotloanele in care umblam, m-am bucurat cand am vazut flori in mainile unei batrane.
Lumea noua poate fi placuta sau urata de oricine, trebuie doar sa vrei sa cauti.

Pamant si lumina

Cat de mult poate se insemne un zambet pe o fata posomorata, cat de mult pot insemna razele soarelui intr-un peisaj industrial. Sunt de cele mai multe ori lucruri marunte, peste care trecem rapid cu vederea, se pare ca nu ne dam seama cat de mult conteaza momentul, cat de mult conteaza omul. Ar fi in zadar toata lumina din lume fara ochii care sa o aprecieze.
Cautand mereu uratul, urat vom gasi. Zeci de coloane de beton stau marturie erorilor umane aparute de-a lungul timpului, zeci de coloane sunt luminate in fiecare zi de razele soarelui, mereu aceleasi, pot sta la baza principiului creator. Diferenta in arta vine tocmai de aici, cel care creeaza va stii sa vada si sa se bucure atunci cand trebuie de uneltele ce i-au fost puse la dispozitie, fara sa judece, fara sa traga concluzii asupra lucrurilor pe care nici natura nu le intelege.

Nu exista blocuri, nu exista drumuri, exista doar pamantul din care cu totii ne tragem.

Anonimat

"Aici am cunoscut-o pe Ana....si Ana m-a parasit."

Clipe intr-un pahar de vin spuneam candva. Mesaje de ajutor inchise in sticle pe mare. Efervescenta anului nou uitata pe o strada laturalnica. Tacut, orasul inghite tot. Cine suntem noi? Ne pierdem urma. Omul de la colt nu ne stie, vanzatoarea de flori din piata nu ne vede cand trecem pe langa ea, copii din parc nu ne baga in seama. Strazile nu isi cunosc pasii. Putem fii eroi doar pentru o seara, apoi urmele sunt sterse, maturate dimineata si aruncate la cos. Ramane poate o sticla in urma noastra doar pentru ca nu a mai incaput in tomberonul pentru reciclare. Pe ea scrie Angelli din pacate si nu numele nostru.

Apararea de trecut

Umbrela ne apara de ploaie ori soare, ne poate apara ea insa si de amintiri? Peretii goi, acoperisul lipsa, nu diminueaza esenta locului. Revenind acolo inca mai poti auzi rasete de copii, inca iti aduci aminte cum dimineata deschideai geamul care dadea spre strada pentru a saluta laptareasa, podeaua inca pastreaza urmele celor care i-au trecut pragul. Sunt lucruri puternice, care reinviate aduc durere celui care le-a cunoscut. Atunci deschizi o umbrela si astepti sa treaca. Astepti sa uiti ca acea casa nu a fost a ta, si tu, doar ca trecator ai incercat sa ii intelegi trecutul.

Singur intr-o lume de oameni mari

Daca in joaca te simti abandonat poate ai urcat prea sus, daca in viata te simti abandonat trebuie tu sa dai primul telefon, poate trebuie tu sa zambesti primul. Pare usoara viata de copil, e insa greu sa te urci in copaci si e si mai greu sa cobori de acolo, e greu sa ii multumesti pe toti, e greu sa razi cand cei din jur te iau peste picior, e greu sa fii neinteles. Odata ce am crescut, daca vopsim leaganele copiilor in culori vii nu inseamna ca ele nu ii mai pot rani.

Invata sa zambesti

Sunt putine momente in viata cand natura iti da sansa ca pentru o clipa sa uiti de toate nelinistile, sa te simti mic, dar inima sa iti bata cu putere. Sunt momente de singuratate poate intre prieteni, dar te bucuri oricum ca ii ai alaturi. Daca o imagine reuseste sa surprinda chiar si a mia parte din frumusetea naturii iar tu poti reveni oricand asupra imaginii si resimtii macar a suta parte din fericirea pe care ai resimtit-o intaia data atunci simti cu adevarat ca viata are insemnatate, ca nu esti singur, ca in monotonie si depresie pot aparea clipe frumoase, ca nu intotdeauna persoana dupa care tanjesti iti va fi cea mai buna companie, ca un prieten poate echivala un asmenea moment.
Eu am avut parte de astfel de momente in viata, mai am in fata sper alte zeci. Cu fiecare invat sa zabesc mai frumos.