luni, 26 mai 2008

Static


Cand mergi cu trenul si nu ploua, si nici fetele de langa tine nu zambesc ai o sansa de caire in fata lumii noi. Scoti capul pe geam si inspiri aerul rece ce se revarsa peste fata ta, te bucuri ca taranii nu si-au cosit inca pasunile, inchizi ochii si visezi. Calatoria te va transpune in fata unei alte realitati, vaiata care se reflecta in geam, univers paralel al obiceiurilor intoarse... si brusc se opreste. Peron, fugi pe culoar, te dai jos, prima tigara, ai rupt contactul cu pasunea, cu caii, cu vantul, viata iar a luat-o in sens invers, bate parca mai tare, 2 minute doar si iar in tren. Pana cand? ... Pana la primul zambet ai unori ochi lacrimand de la vant.

Un comentariu: