Regresie

Sunt locuri de care fugi si altele in care vrei sa revi. Sunt locuri pe care nu le-ai vazut niciodata, dar care te atrag. Ce te trage inspre ele? O fereastra, o lumina in spatele ei? Pasesc intr-o casa abandonata, prea mare pentru oameni mici. Nu gasesc decat pereti murdari si usi scoase din balamale. Cu toate astea lumina se incapataneaza sa zambeasca acolo. Nu se aude nimic, nici soapta unor oameni disparuti, nici scartaitul podelelor. Dar cand stau pe loc ma cuprinde spaima. Daca totul se va inchide, daca totul dispare, cum stii cui a apartinut lumea aceea? Cum intelegi anii ce s-au scurs acolo? Pleci cu gandul la casa, nu stii daca o sa te mai atraga din nou, daca data viitoare vei vedea altceva in locul ei, in camerele ei. Ce garanteaza ca nu e doar imaginata ta bolnava? Imaginile se construiesc si te ruineaza.

Toate lucrurile bune...

Se intamplara multe in ultima vreme, as vrea sa justifice absenta mea de aici. Nu o sa intru in detalii, se vor vedea curand. Ca o linie trasa imediat sub adierea de vant (ce gadila firele de nisip) pot spune ca orice gard poate fi ocolit. Toate lucrurile bune au un sfarsit, spre bucuria noastra mereu incep altele noi. Si cu ideea asta in gand m-am agatat de un gard, am asteptat sa vad cati stiu sa il ocoleasca, cati vor sa il sara. Si nu mica mi-a fost mirarea cand jumatatea dintre ei bateau cale intoarsa. Sa fie raiul mult promis un soi de tabu? Ori e mai bine mereu in partea in care te aflii a gardului?