Oamenii noii lumi determina starea ei, cenusiul stie sa se asorteze bine cu sufletele celor care il baga de seama, ploaia stie sa ii mangaie pe cei care fug de ea, dar ce se intampla cu cei care se opresc sa adulmece starile astea? Oare uita ei pentru o clipa sa mai rada, sa mai planga, sa mai viseze? Cunosc ei sacrificiul suprem de dedicare catre lume, de abandonare temporara a binelui propriilor persoane? Din pacate chiar daca va raspund la aceste intrebari maine lumea va va parea la fel, plina de rautate si greutati (gratuite).
rautati gratuite dai si tu uneori :)
RăspundețiȘtergere