Povestea unei vieti incepe dimineata devreme, la cafea. O atingere, o privire furisata catre oglinda, norisor de pudra, un pic de parfum, zambet de copila. Si toate par aievea, si parca nu vrei sa vezi mana batranei care, tremuranda, se intinde dupa ceasca de cafea. Totul in jur e neschimbat, poate un pic mai galbui, dar neschimbat. Si ea isi plimba mana peste margelele-i de la gat, ochii blanzi privesc pe fereastra spre primele raze ale diminetii. Ar avea o intreaga viata de povestit si cu toate astea tace, a citit candva in stele ca e mai bine ca fiecare sa isi scrie o poveste, una intre alti pereti si alte mirosuri diafane.
foarte faina suprapunerea asta...si transmite starea pe care o creezi tu si in cele scrise
RăspundețiȘtergere