Regresie

Sunt locuri de care fugi si altele in care vrei sa revi. Sunt locuri pe care nu le-ai vazut niciodata, dar care te atrag. Ce te trage inspre ele? O fereastra, o lumina in spatele ei? Pasesc intr-o casa abandonata, prea mare pentru oameni mici. Nu gasesc decat pereti murdari si usi scoase din balamale. Cu toate astea lumina se incapataneaza sa zambeasca acolo. Nu se aude nimic, nici soapta unor oameni disparuti, nici scartaitul podelelor. Dar cand stau pe loc ma cuprinde spaima. Daca totul se va inchide, daca totul dispare, cum stii cui a apartinut lumea aceea? Cum intelegi anii ce s-au scurs acolo? Pleci cu gandul la casa, nu stii daca o sa te mai atraga din nou, daca data viitoare vei vedea altceva in locul ei, in camerele ei. Ce garanteaza ca nu e doar imaginata ta bolnava? Imaginile se construiesc si te ruineaza.

Toate lucrurile bune...

Se intamplara multe in ultima vreme, as vrea sa justifice absenta mea de aici. Nu o sa intru in detalii, se vor vedea curand. Ca o linie trasa imediat sub adierea de vant (ce gadila firele de nisip) pot spune ca orice gard poate fi ocolit. Toate lucrurile bune au un sfarsit, spre bucuria noastra mereu incep altele noi. Si cu ideea asta in gand m-am agatat de un gard, am asteptat sa vad cati stiu sa il ocoleasca, cati vor sa il sara. Si nu mica mi-a fost mirarea cand jumatatea dintre ei bateau cale intoarsa. Sa fie raiul mult promis un soi de tabu? Ori e mai bine mereu in partea in care te aflii a gardului?

Nimicuri zilnice

Ziua se incepe cu un dus racoritor si butonarea aparatului (sa dezamortim degetele), se continua in felul urmator:

10:00 - mancat ceva, studiat lumina prin camera si decis ca e timpul de iesit afara
10:30 - alegera hainelor de iesit
11:00 - alegerea altor haine pt ca prima tinuta nu mergea cu rucsacul foto si nici nu conferea libertate de miscare
11:40 - se termina alergatul prin casa
12:00 - se iese din casa taman la mijlocul zilei, canci lumina buna
13:00 - uneori se intra la munca alte ori se studiaza subiectele din oras in asteptarea dupa amiezii
15:00 - apare senzatia de fuoame, se merge la coltul strazii si se ia ceva de rontait
16:00 - se ia decizia ca apusul se poate astepta si la o bere
20:00 - tot la bere, soarele se lasa in jos
20:01 - imi bat prietenii la cap ca e cazul sa ajungem la niste ruine, sa aruncam o modeala pe acolo si sa ne facem treaba
20:03 - nu se gaseste modeala, toti se uita si ranjesc ciudat la mine
20:30 - desigur nu ajungem la ruine, caci soferul sustine ca sunt prea departe, ne fataim asadar pe langa linii de tramvai
20:31 - iar senzatia de fuoame, se ia decizia ca fotografiatul poate sa asteptepana in weekend cand o sa venim cu o idee de locatie mai buna
21:15 - ajung acasa, mananc si se instaleaza febra procesarii
21:30 - constat ca nu am pozat nimic
21:35 - ma apuc de blogat, iau o imagine oarecare si ma chinui sa insir idei greu de inteles, sa para ceva interesant
21:40 - constat ca mi-a reusit, ma bag la visat cu ochii deschisi ziua de maine, cu lumina sa ideala si subiecte interesante

Cross-processing game

Sau joaca de-a culorile, cand lumea ia pauza de la alb si negru

Iubirea zeilor

Click pe imagine va rog, pt claritate!

Pentru ca te iubesc ori de cate ori multumesti pamantului, pentru ca te iubesc cand iti pleci capul in fata soarelui, ori cand zambesti la luna, sau si mai bine, cand imi mangai chipul de copila, copila zeilor.

Si nu inchin floare pentru tine, nici altar nu iti voi ridica, iti daruiesc in schimb o raza senina sa te umple cu fericirea mea.

Si asta-i doar o parte din iubirea zeilor catre mine si tine.