Un oras destul de redus ca dimensiune, in care agitatia se consuma pe la orele amiezii. Si totusi lumea este prea grabita, uita de sine, si de ceilalti, uita sa intoarca capul in stanga sau in dreapta. O alergare destul de prosteasca, o nepasare jignitoare.
Orasul nu exceleaza nici prin frumusete, nici prin dimensiune, sau prin curatenie. Un pic atipic, caci fiind un fost oras industrial a trecut cu bine unei economii de subzistenta. A pastrat insa un pic de istorie, vechile rafinarii inca polueaza, muzeul petrolului inca exista, asteptand cam cu jena parca ca cineva sa ii calce pragul. Dar cui sa ii mai pese... Mai pastreaza si blocurile gri, pana la urma nu sunt atat de rele, doar un pic impersonale. Orasul a uitat insa sa traiasca, a uitat ca are nevoie de parcuri, a uitat sa pretuiasca clipa. Un ultim cinematograf isi duce cu greu ultima suflare, inca mai ruleaza, dar parca ruleaza in gol, cateodata cuiva i se face mila si mai cumpara un bilet.
Gara te intampina cu o prezenta cam anosta. Nistre vitralii mari lasa lumina sa patrunda in interiorul ei, insa de cealalta parte a intrarii te intampina peroanele parca abia trecute printr-un razboi.
Din cand in cand mai pica cate o casa, candva patrimoniu national.
O imagine dezolanta, dar ai sansa sa mai vezi inca soarele rasarind, mai ai sansa sa vezi de la marginea orasului muntii inzapeziti, sau sa te plimbi printre lanurile de grau.
E doar un oras al aurului negru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu