Si pamantul era rosu...

Peisaj parca radioactiv. Putini au sansa sa vada astfel de imagini. Pamant rosu, apa rosie si cu toate astea plante de un verde electrizant. Nu pare o lume reala, nici nu ar trebui sa fie. Insa realitatea se prezinta altfel. Acolo e lumea muntilor de pirtia si a catorva caini costelivi. Am fost intre ei si nu mi-am dat seama ce trebuia sa simt. Totul te acapareaza in jur, iti loveste simturile intr-un mod cu totul nou. Schimba ceva in tine, schimba pentru totdeauna.
Acesta este fostul combinat chimic de la Valea Calugareasca. Asta sa fie lumea voastra?

Lumina, mai multa lumina

Mana imi cerseste lumina, cand e vorba de suflet nimic nu este indeajuns. Caut divinitatea la orice pas. Si lumina accepta daruirea, imi atinge palma plapand, ma incalzeste. Nu mai am nevoie de cuvinte, razele imi sunt de ajuns. In bataia soarelui ma regasesc mereu, indiferent de ce lume este vorba. Ea a ramas la fel, si cat timp soarele va fi sus pe cer mana mea va ramane intinsa.

Lumina, mai multa lumina.

Coke kills

Ganditi-va de doua ori inainte de a cumpara!

Niciun manifest

Nu o sa va indemn si eu la un manifest impotriva persoanelor de alta etnie. Fiecare isi are un loc pe lume. Nu conteaza carei rase apartii, numai tu contezi, ca individ, ca personalitate. Nu judecati inainte sa cunoasteti, de fapt cu ce drept sa judecati?... nu sunteti Dumnezei. Si nu e vorba aici numai de poporul roman. Mi-e scarba de cat de mult putem sa ne plangem in general. Nu suntem singura tara cu probleme. Apartinem in primul rand lumii, nu unei singure zone pe glob. Dar in fine, sunt lucruri pe care trebuie sa le invatati singuri. Nu uitati sa deschideti ochii.

Suflete inchise

Magazinul e inchis, azi nu se fac nunti, viata s-a oprit pentru o secunda. Azi iubirea are pauza si oamenii respira. Raman vitrinile bine aranjate, raman sa ne dea impresia unei vieti perfecte. Manechine bine puse la punct, atat de reale. O sa duci acasa un manechin si poate o sa ai o viata perfecta, manechinul nu are nevoie de mancare, de caldura, de saruturi dimineata. Insa pe lume nu sunt numai manechine, nu sunt numai rochii albe de mireasa... multi nu isi pot permite asa ceva. Lumea trece nepasator pe strada, admira vitrinele, domnisoarele viseaza la astfel de rochii, nimic nu e mai important ca o nunta ideala. Si poate nu ne pare mult, cateva milioane ne pot cumpara zambete false pe buze, cateva milioane pret de cateva ore, bani care insa in alta parte ar aduce cu adevarat lumina in casa, bani pt oameni care nu cunosc altceva decat bolile, foamea si frica. Nu incurajez saracia dar nici prostia. Oricum vorbesc in zadar, ce va pasa? Maine o sa treceti pe langa magazin si va fi deschis, pacat ca sufletele voastre raman inchise. Nu ma recunosc in noua lume.

The long goodbye

Peron, nu conteaza ora, nu conteaza ziua, anul. Un ultim ramas bun, acelasi de altfel, mereu acelasi. Nu conteaza trenul sau oamenii, gestul va exista mereu. E frig afara si le tremura mainile, buzele abia se misca insa omul stie cand a zabovit prea mult, mai da odata din cap si da sa plece. Ah iar a gresit peronul, a incurcat linia vietii. Undeva il asteapta cu inima mica o fata plapanda. Ea nu stie. Nu stie ca omul ei isi ia la revedere de la un strain, de fapt nici el nu intelege de ce o face. Simte doar nevoia.
Nu mai e timp de pierdut, trenul pleaca. Omul uita. A gresit trenul, a gresit cuvintele, va incepe o noua viata, una pe care nu si-o dorea. Pe celalalt peron zidurile s-au crapat cu anii, in seara asta a murit un om. Nu mai e timp de luat la revedere.

Parte din viata

Am fost intrebata care este obiectul meu preferat. Am stat sa ma gandesc: as fi spus aparatul de fotografiat insa stiu ca daca as pleca in desert nu as mai avea neoie decat de o carte, m-am gandit apoi la carti insa nu as putea alege una singura, nu as putea alege nici macar o biblioteca intreaga, am trecut asadar mai departe... mi-a venit in gand si surubelnita pe care o port des cu mine, cu care imi place sa desfac diverse cutii, calculatoare, vieti, dar nu surubelnita imi poarta de grija. M-am intristat gandindu-ma ca nici un obiect nu imi este indeajuns de bun, si uitam ce aveam la gat. La gat aveam un ankh, cel mai frumos pe care il am acasa, ankh care inseamna viata si pe care il port mereu cu mine. Stiu e si el doar un obiect, m-as descurca si fara, insa el, fata de orice alt obiect reprezinta credinta mea in zei, el scoate la iveala ce am mai frumos in mine, si daca de lucrurile materiale nu am nvoie pt ca ma descurc si fara, divinitatea e mai presus de orice pe lume.

Sa vedem ce au ales si ceilalti: Simona, Just a girl si M

Teoria imaginilor

Sentimente exprimate in imagini. O intreaga poveste intr-o serie de 3, totodata luate separat cele 3 imagini pot spune o alta poveste. Cum se face ca din atatea povesti zilnice, ce nu tin mai mult de o clipa putem alcatui un roman, putem crea o viata de om? Noua ne pare firesc sa legam emotiile, experientele unele de altele, daca insa nu am sti care este ordinea fireasca, daca cineva s-ar fi jucat cu aceste "cadre" si le-ar fi amestecat? Am obtine o multitudine de posibilitati noi, nu versiuni ale aceleiasi vieti ci lucruri cu totul si cu totul diferite. Diferenta incepe la nastere. Oare universul sau multiversul e diferit de asta?

Sah in x si 0

Pe aici lucrurile o sa se schimbe un pic, cam o data la doua zile sau mai putin o sa mai vedeti si altceva decat fotografii in posturile mele. Vinovatu' este M, care s-a gandit ca sunt buna la jucat diverse pe blog. Pentru astazi am avut ca tema postarea unui desen reprezentand o tabla de sah, numai ca desenul trebuia facut ca si cum am fi avut 3-4 ani (talentul meu la desen fara margini nu prea a fost de acord cu ideea, dar a acceptat-o pana la urma) Desenul se poate vedea mai jos (cam asa imi aduc aminte ca desenam pe la varsta aceea)

Acum ca sa va mai treaca sperietura "I'll do it my way" postez si 2 imagini cu piese de sah, asa cum vad eu jocul (simplificat in x si 0).

De la natura la cutie

Dupa cateva zile de asteptari si ore pierdute pe site-uri cu idei de DIY in fotografie, uite ca ieri am reusit sa pun mana pe o cutie suficient de mare din carton si sa imi fac un lightbox. Modelul e dintre cele mai simple: se ia cutia, se decupeaza pe 3 laturi unde se lipeste coala A4 subtire si inauntru pac i se pune un background - asadar pana aici costuri 0. Am ales sa luminez dracia cu 2 lampi de birou: una de 75w ca susra principala de lumina si una de 12w pt diverse reflexii sau pt a lumina un pic si fundalul, momentan ma bate gandu sa mai pun o lampa de 75w. Primele rezultate le puteti vedea mai jos:

1- un cadru mai "clasic" in ceea ce priveste fotografia de produs - adica fara umbre si alte chesti

2 si 3 mai pe placul meu, mai calde, care m-ar face cu siguranta sa cumpar.
Mai urmeaza sa ma mai joc cu aceasta cutie minune, sa mai experimentez. Si fotografia de produs poate oferi mici satisfactii.

Azi mai trebuia sa postez (dupa ce am intrat intr-un joc propus de M) o poza cu, cana din care beau cafeaua/ceaiul. Nu am ce posta, pt ca beau din ce apuc. Astept ziua de maine sa vad ce idei ii mai vin :D

Apusul crucilor

Mereu bisericile mi s-au parut reci, atat pe dinafara cat si pe dinauntru. Cladiri mari de caramida ca si cum marimea naste credinta. Si toate bisericile scot sunete grele, macabre, de jale. Cand soarele apune peste turle bisericile se transforma, te infioara, nasc povesti cu vampiri si varcolaci. Zidurile reci te ameninta parca sa treci mai repede, intunericul dinauntru isi asteapta demonii, noaptea se duce o lupta pe viata si pe moarte. Bisericile nu ar putea fi niciodata altfel, secretele ascunse intre ziduri le mai tradeaza uneori natura. Cand vedeti ca soarele apune peste cruci treceti mai departe, in Transilvania s-au scris candva povesti adevarate.

Inspiratie de vanilie

Miros de vanilie, aer usor inabusit si Etta James cantand la radio. Zgomot infundat de ventilator, semi intuneric in camera, un cui pe jos. O imagine ce mi se contureaza acum in cap. O stare ce poate fi descrisa in cuvinte sau imagini.
Liniste, se revine la liniste, acum in intuneric, patul rece de acasa, un singur pat intr-o camera ce pare pierduta in spatiu. Un coltisor de lume, un om, unul singur intre 6 miliarde, atat de putin. Singuratatea te face insa sa te simti mare. Inca o imagine, ma opresc la asta, imi place mai mult.
Va astept sa imi compuneti si voi cadre, imagini,vreau sa vad idei, sa aud sufletele cum gandesc.

Reflexiile toamnei

O cupa cu frunze in culori tomnatice, cu o adiere de vant rece si curat, cu picaturi slabe de ploaie. O lume mai mica intr-una mare. Reflexii calde in camere intunecoase. Atmosfera usor apasatoare pentru a distrage atentia visatorilor. Vin timpuri mai grele si nu ne permitem multe.

Ah fotografia, devine o boala fara remediu. Cand ma uit la filme vad carde, merg pe strada vad scenarii, vad compozitii, vad prelucrari. Seara cu greu adorm gandindu-ma cate chestii noi pot incerca a doua zi (de cele mai multe ori nu ma ajuta lampile din casa :( ). Ma tratez eu, ma tratez in bine, nu ma las pana nu trec la un nivel mai bun si fac ceva din pasiunea asta. Nu ma bagati in seama, vroiam sa mai umplu spatiul in postul asta.

Mereu pe drum

Mai vreti cuvinte? Eu as pleca oriunde, azi, maine. As fugi in lumea veche, in lumea obiceiurilor. Mai stau nitel langa voi, vreau sa va iau cu mine.

Amanunte sper cat de curand, vreau sa organizez o iesire la pozat.
Cerul e supraexpus, nu am filtru de polarizare si nici gand sa il modific in photoshop chit ca nu va place.
Later edit: mi-am trecut peste incapatanare, am facut ceva si cu cerul, gasiti o varianta imbunatatita AICI

Ochi de fier

Un ochi mare albastru de fier se uta la mine. Ar vrea sa mai vada si altceva. Altceva nu ii ofer.

Lipsa de ocupatie:
- se cer: obiectiv vechi si prafuit (special am lasat praful pe el, mie asa imi place, sic!), lumina de la soare, jumate de horn de hota (masca aia de aluminiu), aparat bine prins in maini, balcon, de preferat ceva mai gros pe deasupra sa nu racim.
- se dau: balcon la dispozitie cu pereti albi, un dulap/masa mai inalta ca sa nu ne doara cocoasa, o palma peste ceafa la nevoie.
- rezolvare: se duce aparatu la ochi si se trage (din tigara, aer in piept, oamenii in tepe, cam ce doriti, noi ne limitam la a trage cateva cadre), se intra rapid in casa ca e frig, se prelucreaza imaginile si se posteaza una.
- bonus: cine are tuica fiarta sa profite de ea din plin.

Trebuie sa mai repet actiunea dupa ce fac rost de o cutie mare de carton, dat gauri, lipit panza alba unde sunt gauricile, improvizat lightbox.

Poveste cu fluturi

O poveste cu fluturi (scrisa mai demult), pentru M, pt ca am auzit ca ii plac fluturii. (ii pare rau ca nu am nici o poza cu fluturi asa ca am recurs la un desen)

A fost odata pe vremuri grele o mica omida verde. Toata viata traise linistita, vazandu-si de treaba ei, tarandu-se pe pamant; si cu toate ca viata nu ii era grea, simtea in sufletul ei un gol adanc, trebuia sa umple golul. Dar de unde atata suferinta? Raspunsul veni pe nesteptate, in ziua in care vazu un tanare fluture si se indragosti de el, dar ea era o simpla omida, si aripile nu se aratau ca ar vrea sa ii creasca cum se intampla la alte surate ale ei, omizile rosii. Insa ea in momentul acela decise ca va face tot ca ii sta in putinta sa devina fluture. A inceput sa colinde lumea ei mica, sa intrebe pe altii mai educati ce este de facut. A ajus si la o batrana omida, istovita de povara vietii, dar cu sufletul inca tanar. Aceasta ii spuse ca se poate, cu conditia ca dragostea ei pentru tanarul fluture sa fie dintre cele mai curate, a vrut insa sa o atentioneze in legatura cu ceva, insa omida noastra era prea incantata ca sa ii mai pese. Primi deci in dar de la batrana omida niste aripi uscate, dar de un albastru superb, si cateva picaturi din seva unei plante ce se gasea in inima padurii. Isi puse aripile, si se unse la baza lor cu seva ceeia, si prin minune un fluture minunat prinse viata. Se duse numaidecat sa isi cunoasca alesul inimii, numai ca acesta nu era singur. Desi paruse ca la inceput fusese ceva intre ei, ba chiar fluturele incepuse sa o placa asa cum era ea, iata ca acum in secret avea pe altcineva. Si biata omida, acum devenita fluture nu mai apuca sa scunoasca adevarata dragoste, nu apuca sa se bucure de viata, caci ceea ce nu ascultase de la batrana omida se intampla. Fluturii nu traiesc mai mult de o zi.

Povestea asta are si o morala, trageti ce concluzie vreti.

Nopti cu forme si lumini

De cate ori nu pierdem noptile in oras si mai apoi regretam - era mai bine in pat cu o carte in mana si cu paharul de vin in cealalta. De cate ori nu ne simtim straini de persoanele care sunt cu noi desi le cunoastem de o viata? Se intampla sa ratacim cu mintea, se intampla sa fixam lumina din tavan si ea sa ne poarte departe. Juram uneori ca vom acorda mai mult timp lucrurilor importante si totusi in urmatoarea seara istoria se repeta. Eu una am renuntat de mult sa ma mai gandesc de ce se intampla asa. Prefer sa ma abandonez clipei si sa cutreier pe strazi neumblate in plina noapte in timp ce prietenii ma au alaturi. As putea la fel de bine sa socializez cu nisipul din desert, ar fi de preferat chiar. Inca strang bani ca sa o fac.

Lume noua, da-mi te rog trecutul de animal.

"Mancator" de oameni

Acunsa de caramizi rosii sta noua lume. E o lume ce vrea sa iasa la suprafata, se zbate, e innabusita uneori de proprile-i forte dar se ridica iar. Culorile amestecate, galagia, mizeria nu o tin pe loc. Inchisi intre patru pereti oamenii se schimba. Nu vad cerul decat prin crapaturi de acoperis, aceeasi imagine zi de zi. Insa oamenii nu pot sta inchisi tot restul vietii, odata iesiti afara lumea devine a lor si ei apartin lumii. Privesc de sus temnita celor mai crunte zile, viseaza mereu ca o pot parasi. Din cand in cand doar unul fuge cu adevarat de ea.

Lumina, somn usor

Atat de multe pagini de istorie, atat de multe viziuni despre spatiu, povesti fantastice...toate stau la capatai. Aprind o lumanare si citesc primul cuvant - pe pagina sta scris "lumina", mai aprind o lumanare si citesc un vers "lumina, inca nu vad"...indignata ma decid, sa aprind un bec. Ah e prea puternic, ma orbit, lumina!... nu vad nimic, revin la inca o lumanare. Ma sperii, in fata mea un teanc de carti ma striga disperat. Sttt, v-am mai citit odata - suflu, lumina dispare. In gand - lumina, lumina, mai multa lumina.

PS: o poza ce nu ridica pretentii de a fi postata si in alta parte decat pe acest blog, a fost facuta in graba pentru a exemplifica o idee. (teancu ala de carti le am la capatai)

Sine monocrome

Mai toti tinerii (si nu numai) vorbesc de calatorii, viseaza sa se urce in primul tren si sa plece vazand cu ochii, vor experiente noi, vor sa vada lumea altfel, nu de multe ori o vad ideala. Drumul pe care il au in minte este unul fara de primejdii, este drumul ideal, orice tren te va scoate in orasul perfect. Si nu e nimic rau in a visa, in asta consta progresul, totul pleaca de la o idee... cati insa au curaj sa faca ceea ce li se pare atat de extraordinar? Cati din pura curiozitate sau nebunie se vor indrepta acum spre gara? Probabil ii pot numara pe degete. Desi am vrea sa fie altfel, dincolo de peron te poate astepta lumea in alb si negru. Te poate astepta un oras deplorabil, te poate astepta un capat de linie. Vei regreta atunci oare ce ai lasat in urma? Lumea noua este nemiloasa cu visele tale. Va indemn din tot sufletul sa va suiti in primul personal pe care il gasiti, sau sa aveti curajul sa dati cu banul dupa ce mai inainte ati ales doua puncte aleatorii pe harta. E cea mai placuta experienta, e cea in care poti cunoaste mai bine oamenii. Si ca sa nu credeti ca vorbesc in van, va spun ca am dat odata cu banul.
Puteti descoperii atat lumea noua cat si gasi franturi din cea veche. Vine iarna, si totusi in tren dai de caldura.

Astept sa imi povestiti din experientele voastre, macar sa imi spuneti unde ati ajuns.

In pamant se-ntorc eroii

Ne nastem oameni, murim eroi…
Pe vreme de pace, in plin razboi.
Incercati de-o vesnica ura
Ucidem frati, surori – istoria e dura
Si nu simtim cand langa noi
Mor camarazii de razboi;
Caci totu-i in van, nimic nu pricepem…
Luptam sa nu ramanem tepeni.
Sangele cald curge langa noi,
Dar noi luptam sa fim eroi.
Si pana-n ziua sfanta
In loc de pace vom cauta tot lupta.

Nu ne-am nascut eroi –
Peste noi va sta noroi!

Poarta raiului nr 28

Intr-o plimbare de-a baba oarba prin Brasov am intalnit o poarta. Nu m-am incumetat sa bat. Pe semene ma temeam ca se va deschide si o sa ma inghita cu tot cu soare si cu luna. Era o poarta cum numai i povesti se intalneste, cu broderii de argint si mirosea a levantica. Poarta o gasiti pe o strada a uitarii la nr 28. Acolo se afla Raiul.

*In curand mai multe poze facute ieri in Brasov

Se lasa ceata peste colosi

Se lasa ceata peste colosii industriali. Din cand in cand furnalele lor mai fumega cat sa ne aduca aminte ca se tin cu putere de ultimul fir ce ii tine in viata. Noua lume pare a se ascunde de ei, hornurile sunt inspaimantatoare, limbile mari ale flacarilor lor par a parjoli cerul. Nimeni nu spune povesti despre rafinarii si uzine, nimeni nu are amintiri placute si pline de viata de aici, acolo te duci sa mori, o moarte lenta si tacuta. Dupa 30 de ani de munca nu mai ai vise, nu mai ai sperante, fabrica ucide omul din tine.

Impresii despre chipuri si fotografii

De cate ori nu ne uitam la fotografii facute de noi si ne dam seama ca nu reprezinta lumea asa cum o vedem noi? Ori de cate ori ni se intampla sa facem ceva mai degraba de dragul de a face insa nu obtinem nici o satisfactie? Puteti vedea in poza de mai sus o fata cat se poate de draguta, poate multi veti spunde ca portretul este destul de reusit, insa apare intrebarea ce se reflecta in ochii fetei, ce intelesuri putem da privirii, zambetului. Si vom spune NIMIC! Cautam frumuseata in fotografie, insa ea nu sta numai in chipuri luminoase si ochi umezi, sa nu uitam de estetica uratului, sa nu uitam ca oamenii oricum ar arata au povesti de spus. Si poate ca e bine sa aflam inainte de toate povestea lor, o sa privim altfel apoi fotografia obtinuta.

Stiu vina o port eu, de data aceasta doar am dus aparatul la ochi si am apasat pe buton, data viitoare o sa vorbesc mai mult si o sa pozez mai putin.

Umbra si lumina

Nu te mai ascunde, lumina e prea frumoasa pentru a sta numai in umbra. Fara lumina nu am stii ca oamenii zambesc, fara lumina nu am stii ca norii capata forme ciudate pe care noi cu placere le cautam, fara lumina nu am gasi drumul sre casa. Stiu, sunt motive copilaresti, insa ce ne-am face daca am uita sa fim copii?