Imperfectiunea primaverii, vietii, ochilor moi

Nici primavara, nici toamna nu garanteaza frumusetea locurilor. Un chip frumos nu garanteaza frumusetea interioara. Ascultand acum un pic de Buddha Bar realizez ca nici o melodie frumoasa nu garanteaza frumusetea versurilor. Si stau sa ma intreb atunci: cautam in tot si toate perfectiunea, cautam un echilibru sau apreciem fiecare defect pentru unicitatea lui? Mereu am fost de parere ca imperfectiunea naste perfectiune in ochii privitorului, cautarea defectelor nu are nici un sens atunci cand te indragostesti de un lucru, nu are nici un sens atata timp cat nici noi ca oameni nu suntem perfecti. Apoi balanta e greu de mentinut...

Fuga de realitate

Incep sa ma retrag, sa fug, sa alunec usor din stransoarea locului. Caut refugiul intr-un lemn, nu ma primeste, mai ciocan si o usa de dulap imi deschide. Ma declar satisfacuta, omul sfinteste locul si apoi imi place manerul de fier, dar... stupoare! inauntru mai locuia cineva, am incercat sa o conving ca mie imi place in burta balenei, ea nu si nu, strigam pe Iona, in zadar, am iesit si am luat-o la fuga. Acum doua zile m-am refugiat pe iarba, aici nu mai sta nimeni, asa ca zac cu burta spre soare, rad si fac cu ochiul... trece trenul cu dulapul, era gol. :(

In dulcele stil al creioanelor colorate

In cel mai dulce stil al copilariei caut cateodata sa ma joc cu lumina, daca am la dispozitie si cateva creioane colorate cu atat mai bine. Imi amintesc cum desenam odata fetite firave cu zambete largi si incerc sa reproduc acele sentimente, desigur acum contururile au devenit mai ferme si imaginile incearca sa transmita ceva. Si stau si compar, se pare ca toate regulile nu fac un desen naiv mai bun, cele facute in copilarie sunt mereu mai frumoase... pentru ca atunci lumina mi se juca in par in fiecare zi, acum doar reflexii usoare, in adieri de vant, o mai scot la iveala. Si poate nu sunt singura...

Stare de gratie

Filmul, gandurile, frigul, toate creeaza o stare unica, de abandonare in nesiguranta, fara a putea pastra placerea evadarii. Cand incepi a juca un rol, il joci pana la capat, pt ca a abandona scena la mijlocul piesei nu te face un actor prost, te face un om slab. Asa ca e mai bine sa citesti pe fetele spectatorilor nemultumire decat sa vezi in fata oglinzii un chip plin de dispret. Nimeni nu te arunca in lupta, deci e inutil sa te tanguiesti ca ai fost ranit, poate o sansa e sa lasi in urma pe cei care nu s-au aruncat cu tine odata sau poate nu. Sa nu iti permiti a crede ca eu te arunc acolo!, in alt razboi.

Umbre pe strazi goale

Pe strazile pustii adesea ai sa gasesti ce cauti cu inflacarare in alte parti. Pe o strada pustie nu trebuie sa iesi in evidenta, nu trebuie sa te feresti de lume, nu trebuie sa te gandesti de la cate balcoane priviri asupra-ti sunt atintite. Si in cazul acesta, prefer mereu o strada pustie uneia plina, pentru ca ma lasa sa fiu cavaler inainte de a fi razboinic.

Merry Ostara!

In 3 zile vom celebra cu adevarat venirea primaverii, vineri, pe 21 este echinoctiul de primavara, paganii il sarbatoresc sub numele de Ostara (sau Eostre), nume venit de la zeita diminetii in mitologia scandinava si germanica. Vreau sa va urez asadar o Ostara frumoasa, cu multa bucurie si pace in suflet. Fie sa va regasiti cat mai usor echilibrul sufletesc. Nu lasati minunile primaverii sa treaca neobservate pe langa voi, indiferent de religie cu totii ar trebui sa multumim naturii pt spectacolul ce ni-l ofera in fiecare zi.
Merry Ostara!

Pazitorul portilor

Mii de porti ale sufletului pazeste, niciodata insa pe a sa. Si sufera atunci ori de cate ori inima ii este inchisa fara de mila, si se bucura cand cineva ciocane inainte de a intra. Asta se petrece de sute de ore, de ani intregi, dimineata usile se deschid, seara sunt zavorate bine... pentru ca atunci nu e loc decat de placere. In fiecare zi isi jura ca va veni si vremea in care va arunca toate cheile de la portile pe care le pazeste, si ca le va lasa deschise pentru voia lumii, cu lacrimi in ochi insa, mainile nu o lasa sa faca asta. Se retrage in sine si merge mai departe.

Per aspera ad astra!

Desi trec anii peste lucrurile pe care le iubim de cele mai multe ori ele raman neschimbate. O carte nu isi pierde valoarea odata cu timpul, ba din contra. Vinul de asemeni devine mai bun. Pana si un trandafir isi pastreaza intr-un fel frumusetea. De ce atunci oamenilor le este frica de imbatranire, de uitare? Oare viata nu trebuie apreciata prin simplul fapt ca este viata si nu prin forma pe care o imbraca. O carte bine scrisa alaturi de un vin nobil creaza o atmosfera placuta la ceas de seara, e nevoie insa si de om ca totul sa fie pe placul zeilor. Si atunci de ce sa nu ne bucuram de ceea ce ne este oferit in loc sa ne plangem anii pierduti?!
Prin viata, catre stele!

Constrangerea demonilor

Sufletul lumii inchis ermetic intr-o cetate cu ziduri inalte. Corbi roind deasupra-i in plina libertate. Nimic nu poate fi mai teribil pentru un demon. Norii de furtuna care se prefigureaza in zare ori sanii moi ai domnitelor ce mai calca pragul cetatii nu pot compensa lumea intreaga, nu pot compensa flacara ei. Un suflet care traieste pentru libertate va da oricand TOTUL pentru NIMIC, va da cele mai frumoase lucruri pentru cele mai grele sarcini, si asta nu din masochism ci pentru ca asta ii mentine constiinta la nivelul demonului. Un suflet liber cu adevarat nu ar putea apartine unui om, pentru ca omul e slab, se impiedica de cea mai mica bucatica de fericire si cade. Dar cei mai multi nu au inteles asta, sau au inteles-o prea bine si pt ca ei erau oameni si nu demoni au preferat sa ii inchida pe cei din urma intre ziduri groase de caramida. Focul ca intotdeauna porneste insa dintr-un singur loc, plapand. Iadul nu e departe.

Pour une jolie fille

"Cum altii tanara ta viata
O stapanesc prin gingasie,
Eu vreau sa-ti fiu stapan prin groaza"

Charles Baudelaire - "Strigoiul"

Iluzia ceasului

Nu ma lupt cu timpul pt ca nu ar exista invingator. Prefer mai degraba sa ii inteleg formele, sa vad lumina prin prisma lui. Imi acopar ochii si vad ticaitul. Nicio imagine nu ramane netransformata, nicio idee nu ramane netrecuta prin clepsidra. Avem sansa de a profita de viata cat firele de nisip nu au trecut inca prin stramtatura de sticla, odata ajunse jos totul se termina. Nimic nu ne garanteaza ca o putem lua de la capat, aici incepe si se termina libertatea. Pereti de sticla, vointe si iuluzii.
Ceasul meu ticaie in continuare, mi-e frica sa clipesc pt a nu-l face sa sune. Si atunci prefer sa nu mai privesc. Inchid ochii si adorm.

Casutele dintre munti

Stau frumos in fund si astept, una cate una astept razele soarelui sa imi mangaie fata. Ma uit in stanga si in dreapta si nu e nimeni, aici totul e altfel, la Sirnea nu ai notiunea timpului, nu ai avea nevoie de ea. Oamenii si pamantul par la fel, calzi, ascultatori, trecuti prin multe. Casele aruncate parca pe un deal de o mana nesigura au o arhitectura mai aparte, au geamuri mari din spatele carora se vedeau candva zambete de copii, asta in ciuda frigului naprasnic care se abate uneori in zona. La Sirnea vii ca sa ramai, iti ramane acolo o buna bucata din inima. O lasi pe iarba langa un par de gard, daca revii o vei gasi tot acolo zambind multumitor catre soare.
Am grait prea mult, realitatea va va conferii imagini mult mai frumoase decat v-am descris eu aici.

Tranzitie pe sub nori

Am mai trecut si prin locuri linistite, am mai avut iar ocazia sa cuget le maretia lumii, am asteptat iar vantul sa imi bata prin par. As fi vrut mai mult, as fi vrut sa ploua, imi e dor de ploaie, de mirosul ei specific, de sunetul picurilor pe umbrela. Ieri cativa stropi mi-au luminat sufletul, din pacate nu indeajuns de mult pt ca norii s-au incapatanat sa nu imi ofere mai mult. Daca trag cu pusca in nori oare or sa planga? Or sa planga cu ploaie? Mi-e mila de nori, nu pot face asta. Sunt doar ca un copil mic acum, vreau ceva ce nu am mai avut demult. Am vazut destul lumea in alb si negru, vrau ploaia care imi va da puterea de a visa iar in culori.

As I wish so mote it be.