Poveste cu fluturi

O poveste cu fluturi (scrisa mai demult), pentru M, pt ca am auzit ca ii plac fluturii. (ii pare rau ca nu am nici o poza cu fluturi asa ca am recurs la un desen)

A fost odata pe vremuri grele o mica omida verde. Toata viata traise linistita, vazandu-si de treaba ei, tarandu-se pe pamant; si cu toate ca viata nu ii era grea, simtea in sufletul ei un gol adanc, trebuia sa umple golul. Dar de unde atata suferinta? Raspunsul veni pe nesteptate, in ziua in care vazu un tanare fluture si se indragosti de el, dar ea era o simpla omida, si aripile nu se aratau ca ar vrea sa ii creasca cum se intampla la alte surate ale ei, omizile rosii. Insa ea in momentul acela decise ca va face tot ca ii sta in putinta sa devina fluture. A inceput sa colinde lumea ei mica, sa intrebe pe altii mai educati ce este de facut. A ajus si la o batrana omida, istovita de povara vietii, dar cu sufletul inca tanar. Aceasta ii spuse ca se poate, cu conditia ca dragostea ei pentru tanarul fluture sa fie dintre cele mai curate, a vrut insa sa o atentioneze in legatura cu ceva, insa omida noastra era prea incantata ca sa ii mai pese. Primi deci in dar de la batrana omida niste aripi uscate, dar de un albastru superb, si cateva picaturi din seva unei plante ce se gasea in inima padurii. Isi puse aripile, si se unse la baza lor cu seva ceeia, si prin minune un fluture minunat prinse viata. Se duse numaidecat sa isi cunoasca alesul inimii, numai ca acesta nu era singur. Desi paruse ca la inceput fusese ceva intre ei, ba chiar fluturele incepuse sa o placa asa cum era ea, iata ca acum in secret avea pe altcineva. Si biata omida, acum devenita fluture nu mai apuca sa scunoasca adevarata dragoste, nu apuca sa se bucure de viata, caci ceea ce nu ascultase de la batrana omida se intampla. Fluturii nu traiesc mai mult de o zi.

Povestea asta are si o morala, trageti ce concluzie vreti.

Nopti cu forme si lumini

De cate ori nu pierdem noptile in oras si mai apoi regretam - era mai bine in pat cu o carte in mana si cu paharul de vin in cealalta. De cate ori nu ne simtim straini de persoanele care sunt cu noi desi le cunoastem de o viata? Se intampla sa ratacim cu mintea, se intampla sa fixam lumina din tavan si ea sa ne poarte departe. Juram uneori ca vom acorda mai mult timp lucrurilor importante si totusi in urmatoarea seara istoria se repeta. Eu una am renuntat de mult sa ma mai gandesc de ce se intampla asa. Prefer sa ma abandonez clipei si sa cutreier pe strazi neumblate in plina noapte in timp ce prietenii ma au alaturi. As putea la fel de bine sa socializez cu nisipul din desert, ar fi de preferat chiar. Inca strang bani ca sa o fac.

Lume noua, da-mi te rog trecutul de animal.

"Mancator" de oameni

Acunsa de caramizi rosii sta noua lume. E o lume ce vrea sa iasa la suprafata, se zbate, e innabusita uneori de proprile-i forte dar se ridica iar. Culorile amestecate, galagia, mizeria nu o tin pe loc. Inchisi intre patru pereti oamenii se schimba. Nu vad cerul decat prin crapaturi de acoperis, aceeasi imagine zi de zi. Insa oamenii nu pot sta inchisi tot restul vietii, odata iesiti afara lumea devine a lor si ei apartin lumii. Privesc de sus temnita celor mai crunte zile, viseaza mereu ca o pot parasi. Din cand in cand doar unul fuge cu adevarat de ea.

Lumina, somn usor

Atat de multe pagini de istorie, atat de multe viziuni despre spatiu, povesti fantastice...toate stau la capatai. Aprind o lumanare si citesc primul cuvant - pe pagina sta scris "lumina", mai aprind o lumanare si citesc un vers "lumina, inca nu vad"...indignata ma decid, sa aprind un bec. Ah e prea puternic, ma orbit, lumina!... nu vad nimic, revin la inca o lumanare. Ma sperii, in fata mea un teanc de carti ma striga disperat. Sttt, v-am mai citit odata - suflu, lumina dispare. In gand - lumina, lumina, mai multa lumina.

PS: o poza ce nu ridica pretentii de a fi postata si in alta parte decat pe acest blog, a fost facuta in graba pentru a exemplifica o idee. (teancu ala de carti le am la capatai)

Sine monocrome

Mai toti tinerii (si nu numai) vorbesc de calatorii, viseaza sa se urce in primul tren si sa plece vazand cu ochii, vor experiente noi, vor sa vada lumea altfel, nu de multe ori o vad ideala. Drumul pe care il au in minte este unul fara de primejdii, este drumul ideal, orice tren te va scoate in orasul perfect. Si nu e nimic rau in a visa, in asta consta progresul, totul pleaca de la o idee... cati insa au curaj sa faca ceea ce li se pare atat de extraordinar? Cati din pura curiozitate sau nebunie se vor indrepta acum spre gara? Probabil ii pot numara pe degete. Desi am vrea sa fie altfel, dincolo de peron te poate astepta lumea in alb si negru. Te poate astepta un oras deplorabil, te poate astepta un capat de linie. Vei regreta atunci oare ce ai lasat in urma? Lumea noua este nemiloasa cu visele tale. Va indemn din tot sufletul sa va suiti in primul personal pe care il gasiti, sau sa aveti curajul sa dati cu banul dupa ce mai inainte ati ales doua puncte aleatorii pe harta. E cea mai placuta experienta, e cea in care poti cunoaste mai bine oamenii. Si ca sa nu credeti ca vorbesc in van, va spun ca am dat odata cu banul.
Puteti descoperii atat lumea noua cat si gasi franturi din cea veche. Vine iarna, si totusi in tren dai de caldura.

Astept sa imi povestiti din experientele voastre, macar sa imi spuneti unde ati ajuns.