Castelele noii lumi

Noua lume isi are castelele ei. Nu e vorba de locuinte din sticla, de birouri in cladiri de fier, ci de castele, monumente inchinate sau nu unei cauze, naturii, vantului si ploii. Castelele acestea desi construite de veacuri, poate chiar secole, apartin noii lumi prin ce sunt ele acum, prin ce au devenit. Sunt locurile in care spiritele isi fac aparitia, in care lumina palpaie bland cand un suflet trece pe langa ea, in care se poate auzi pianul cantand singur.
Se poate ca aceste castele sa isi fi uitat de mult stapanul, sa fie calcate zilnic de picioarele a sute de oameni, si cu toate astea ele apartin cuiva, apartin cavalerilor care le apreciaza, care cauta in zidurile lor trecerea vremii, care le folosesc ca puncte de reper pe o harta scorojita, imaginara.

Si ceilalti oameni au castelele lor, dar sunt castele de nisip, unul fin, care la prima adiere de vant sau primul val, se fac una cu pamantul. Ciudat este ca acesti oameni se incapataneaza sa le ridice la loc, mai mari, dar la fel de trecatoare, in loc sa caute sa le construiasca in alta parte, la un alt ceas al zilei, zidind poate in peretii lor, o Ana a marii, a vantului.

Castelele sunt pioni pe un camp de batalie. Numai unele supravietuiesc - muntii.