Cheia casei, gaura usii

Despre spirite nu vorbesti, nu iti imaginezi, de teama, ai doar permisiunea sa tragi cu ochiul. Te aperi in spatele unei usi masive de lemn (de parca spiritele trebuie sa bata la usa), te simti mai protejat de un trunchi mort decat de unul viu, uiti puterea acelui eu, regresezi la o forma unduitoare si impusa. Multe vieti trec pana gasim cheia care ne deschide toate usile, si mai multe trec pana le inchidem iar pe toate. Ar fi mult mai simplu sa nu mai folosim lacate, nici pentru noi, nici pentru cei ce vin in urma noastra. Pana la urma ce avem de protejat? Viermii descompusi, spiritul lumilor.

Spiritul casei

Elefant butucanos din latex, lasciv si umil, gata sa te asculte. Un vis ciuntit dintr-o poveste de copii, in plecaciune la picioarele dumitale. Uite ce ai facut!... ai gandit imbecil, acum respira. Fugi, scapa, mai repede, uita, da cel mai bine e sa uiti, de ce am zis eu ieri, ce zic astazi, sarim o etapa si uita si de tine, suprasensibilule!

Casa placerilor

Mereu interzise, mereu iertate, inchise in debara alaturi de catuse pufoase. Placeri dulci, placeri aspre, dureroase, sangerii, altar trupesc, Ahriman vanjos, pentru o clipa Lucifer pierde. Cuvant salvator, iertator, Eu... Eu coduc!, gandurile, trupul, interiorul si exteriorul. Sa le spui asta amandurora, sa nu uit sa le spun si eu.

(va urma)

I eat kids

Grasi, pufosi, carora li se prelinge inghetata prin coltul gurii. Mai mananc de asemenea parinti needucati, adolescenti ravzratiti cu tendinte sinucigase, babe iute la manie, soferi nervosi. primesc si comenzi speciale. Am vrut sa stiti dinainte, cand vine ziua copilului daca vi se pune pata pe cineva il trimiteti la mine. Lucrez curat, cer seriozitate.

Ghosts talk

O lume asemanatoare dar mai intensa, o lume mai vie dupa moarte, doar parerea unui mare initiat. Dupa parerea mea umila o lume construita sa ne apere de frica, de fapt imaginiea ei. O simpla umbra in pestera. De ce ne irosim imaginatia cu ea si nu compasiunea cu fapte?

Adu-ti aminte ca inainte sa mori trebuie sa traiesti.

Infinit de alb

Infinit de: alb e omul negru, de mic e omul mare, tacuta e zarva de afara. Trecerea de la o extrema la alta e un prag mare, un fel de "eveniment orizont" de care ai totusi sansa sa dai cu capul, caci imediat dupa, gigantul aspirator numit univers, te arunca in groapa adanca unde nu te lasau niciodata parintii sa te joci; si totul in mai putin de cateva secunde, pana sa deschizi pentru prima data ochii si sa dai cu nasul de maternitatea insalubra. Ce, credeai ca ai de ales?

Gri turbat

Cateodata turbez in lumea gri pe care o surprind, si nu din lipsa culorilor ci a tonurilor brutale care leaga gri-ul de negru, cu cat te departezi de alb cu atat negrul te acapareaza mai repede si te tine acolo pentru nu se stie cat. Nu e vorba de frica, odata trecut de singularitate si supravietuit ei fii fara grija, o sa renasti, dar dupa cat timp? Daca te consumi vrand sa ajuti si revii gasind o lume ce nu mai trebuie ajutata? Ce sens ii mai dai vietii tale? Nu trebuie oare gasit griul echilibrat dinainte de a purcede pe cai luminoase ori intunecate?