Puterea de a fi

As vrea ca macar odata aceasta lume sa fie calda si primitoare. Sa nu te simti amenintat la tot pasul. Sa nu trebuiasca sa raspunzi la injuratura prin injuratura. Dar asta nu e o realitate.
Ma gandesc ce rost are sa vrei sa ii inveti pe altii ce este frumosul, cum trebuie sa se comporte fata de noua lume, cand mereu se gasesc niste zmei sa faca dupa cum ii taie pe ei capul, de parca lumea le-ar apartine. Desigur cu aceasta nu obtin mult, prea greu insa sa realizeze de pe acum.
Nu putem sa ne plangem de noua lume, pana la urma cu siguranta si cele de dinaintea ei se incadrau in aceleasi tipare. Poate doar daca ne gandim la illo tempore lucrurile sa fi stat un pic diferit. Oricum ar fi, chiar daca stim ca lumea de dinainte nu a fost mai buna tot apare un soi de nostalgie, apare sentimentul de apartenenta la alta epoca. Sa nu credeti ca generalizez, sentimentul de nostalgie nu este intalnit la toti, e nevoie de ceva anume ca sa il ai. Si se poate ca cei care il avem sa fim indreptatiti, nu suntem noi oare doar niste calatori? poate nu am poposit bine.
La fel cum ne gandim la trecut ne putem gandi si la viitor, unul desigur mai bun. Ce e interesant e ca daca se vrea un viitor bun trebuie sa imite ceva din trecut. O serie de acte savarsite atunci, o modalitate de savarsire a lor. Orice progres are o baza.

Eu as propune acum altceva: o iesire din timpul si spatiu cotidian. Ca sa stii sa fii OM nu ai nevoie de factori materiali. Asadar sa fim oameni, apartinand de lumea noua, si in acelasi timp apartinand tuturor lumilor de dinaintea ei si celor urmatoare, apartinand timpului si spatiului infinit pentru noi, finit pt altii.

Castelele noii lumi

Noua lume isi are castelele ei. Nu e vorba de locuinte din sticla, de birouri in cladiri de fier, ci de castele, monumente inchinate sau nu unei cauze, naturii, vantului si ploii. Castelele acestea desi construite de veacuri, poate chiar secole, apartin noii lumi prin ce sunt ele acum, prin ce au devenit. Sunt locurile in care spiritele isi fac aparitia, in care lumina palpaie bland cand un suflet trece pe langa ea, in care se poate auzi pianul cantand singur.
Se poate ca aceste castele sa isi fi uitat de mult stapanul, sa fie calcate zilnic de picioarele a sute de oameni, si cu toate astea ele apartin cuiva, apartin cavalerilor care le apreciaza, care cauta in zidurile lor trecerea vremii, care le folosesc ca puncte de reper pe o harta scorojita, imaginara.

Si ceilalti oameni au castelele lor, dar sunt castele de nisip, unul fin, care la prima adiere de vant sau primul val, se fac una cu pamantul. Ciudat este ca acesti oameni se incapataneaza sa le ridice la loc, mai mari, dar la fel de trecatoare, in loc sa caute sa le construiasca in alta parte, la un alt ceas al zilei, zidind poate in peretii lor, o Ana a marii, a vantului.

Castelele sunt pioni pe un camp de batalie. Numai unele supravietuiesc - muntii.

Despre regii noii lumi

Lumea noua e plina de regi trufasi sau decazuti. Regatul e reprezentat de lumea intreaga, el nu mai desemneaza doar un spatiu. Si pe acest fond apar mereu luptele la tron. Toti isi doresc coroana, sa devina mari regi peste brotaci, peste furnici, peste fire de nisip. Nu inteleg ei insa ca noua lume nu are nevoie sa fie condusa, se conduce singura, evolueaza, este dinamica, nici un minut din trecut nu poate fi privit in paralel cu unul din prezent. Dar printii continua sa se lupte, ajungand doar sa fie inghititi de noua lume, fara sa o fi acceptat in prealabil.

Firele de nisip nu pot fi conduse decat de vant, brotacii nu pot fi condusi decat de apa, furnicile nu se supun decat pamanului, cavalerii nu sunt condusi de nimeni, nici macar de propria lor sabie. Insa aceste elemente (apa, aer, pamant) nu vor statutul de rege, ele pur si simplu exista, sunt unele din prutinele lururi ramase de la lumea veche, arhaica.

La cei ce vor sa domneasca cavalerii se uita cu mila, caci lumea noua va fi nemiloasa cu ei. Si in fata unui asemnea rege noi nu plecam capetele. Ramane doar ca lumea sa evolueze, nu va mai fi lumea noua, va fi lumea viitore, sau poate nici ea. Poate multele lupte pt regalitate ii vor pune capat pana la urma, si firele de nisip se vor imprastia toate.

Loc de dat cu capul

De ce ne dam cu capul de pereti cand ne putem da cu el de sarma ghimpata? Poate ne-ar mai ascuti mintea.
Esti un invins? Te crezi cel mai mare ratat care umbla pe strada? Pai poate si esti, daca ai un perete acasa in care ai facut gaura deja. Si mentalitatea nu ti-o schimbi usor, nu le cere altora sa te inteleaga ca tu nu esti in stare sa traiesti. Te duci frumos acasa, si astupi gaura din perete, o dai cu var, sa nu se mai vada urmele si incepi sa nu mai fi un idiot. Nu mai versi lacrimi ca te-a imbrancit careva pe scari, nu dai fuga la mamica sa ii spui ce ai facut tu toata ziua, nu te plangi oricui iti iese in cale, si nu in ultimu rand renunti sa te uiti la desene animate cu eroi (poate o sa vi se para ca vorbesc pt copii, dar nu o fac, e pt voi, astia care va cunoasteti).
Daca nu merge nici asa atunci iti accepti conditia, o sa speri ca o sa dai peste toanta care o s ate gaseasca cel mai sensibilos om din lume, care o sa iti fie supusa toata viata chiar daca tu nu poti sa supui nici o musca. Si poate viata asta, traind cu frica o sa vi se pare buna, dar nu va ganditi ca si copii vostrii or sa devina tot niste ratati. Asa ca hai, pune-ti osu la munca si face-ti ceva cu viata voastra.
Si o sa stiti ca ati reusit cand indiferent de ce greutati treceti, o sa puteti spune: my life is brliant.

Noua lume nu accepta in ea orice chestie numita om.

Lumile artificiale

Nu trebuie sa ne lasam indusi in eroare, nu traim in ceva artificial, ci in ce am creat. Cu toate astea nu putem sa nu visam la societati utopice, la anarhie sau la diverse alte lucruri. Si cum totul se rezuma la puterea vointei, aceste vise se pot transpune oarecum in realitate. Si ajungem ca de la cavalerii zilelor noastre sa ne vedem pe strada cu sabia pitita in palton.

In poza o sa vedeti ce face cavalera noii lumi, cand gandul totusi ii zboara unde nu trebuie: construieste o alta lume, de hartie, cu tot ce trebuie - copaci, barci, oameni, flori, insa neinsufletita. Si ca sa nu ramana prinsa in aceasta lume, la final intotdeauna lumea de hartie este distrusa. Poate vedem in asta o paralela la situatia noastra actuala, daca EL a facut o lume vie, insa nu adevarata lume, si la final ca totul sa ramana in vis trebuie sa o distruga. Bine veti zice ca noi traim, pe cand hartia nu - cat se poate de eronat, hartia aceea a fost canda un copac la fel de viu ca noi.

Cum vedeti voi lumea de hartie? Avem dreptul sa distrugem lumile imaginare pe care le creem?