Cativa corbi fug de mine. Nu mi se intampla des. Dar ce pot sa faca, vazand pelerina lunga a mortii? Ei stiu ca totul se schimba rapid, ca din ce ne este sortit o parte ii implica si pe ei. Am traversat strada de 6 ori de cand am plecat de acasa, cat de usor ca franele unei masini sa uite ca exista, cat de usor sa ajungem prada viermilor care ne-au dat ocol ani de-a randul. Sa nu mai conteze cine am fost, cum am trait, sa mergem pe acelasi drum, in burta unor viermi saracaciosi. Putreziciunea nu stie nici de dragoste, nici de ajutor, nici de bani. Miroase la fel... Atat de des.E greu sa vorbesti de moarte, e greu pentru ca iti aduci aminte cum aproape ai uitat mangaierea mamei, cum fata-i nu mai prinde bine contur in mintea ta, cum stii ca teapan vei fi si tu in curand, asemeni porumbelului pe care l-ai ridicat candva de jos.
Ma uit la un buchet de mireasa, astept sa moara, astept sa nu mai conteze pentru lume nici mirosul si nici frumusetea lui. O sa fie al meu si o sa il duc corbilor, sa uite un pic de pelerina din spatele meu. Poate nu or sa mai zboare, poate ca nici nu mai sunt.
In parc ninsoarea cade rar.
Un soi de dramatism_? Cred eu ca ceea ce spui tu este cat se poate de normal, insa am o intelegere diferita in ceea ce priveste aceasta abordare raportata la diferte stadii de varsta!
RăspundețiȘtergerePoate vb. mai pe larg!
Mi-ar face placere sa vorbim mai pe larg. Gasesti pe fototarget la profilul meu id-ul de messnger, sau pe blog, la profilul de utilizator, am afisat un mail.
RăspundețiȘtergere