Pazitorul portilor

Mii de porti ale sufletului pazeste, niciodata insa pe a sa. Si sufera atunci ori de cate ori inima ii este inchisa fara de mila, si se bucura cand cineva ciocane inainte de a intra. Asta se petrece de sute de ore, de ani intregi, dimineata usile se deschid, seara sunt zavorate bine... pentru ca atunci nu e loc decat de placere. In fiecare zi isi jura ca va veni si vremea in care va arunca toate cheile de la portile pe care le pazeste, si ca le va lasa deschise pentru voia lumii, cu lacrimi in ochi insa, mainile nu o lasa sa faca asta. Se retrage in sine si merge mai departe.