Poate ca lumea noua reuseste sa ingroape cetatile, reuseste sa stearga tablourile cu printi si domnite dar sufletul nu il poate corupe. Mai exista cavaleri in lume, mai exista vestigii pe care inca le putem apara, printre atata nepasare mai exista si vointa. Totul incepe de jos, din genunchi cu fata spre soare. Lumina binecuvanteaza, da curaj celor care ii cer atingerea si conduce mai apoi prin viata. La apus cavalerul cade iar in genunchi, ofera acea farma de lumina pe care o are in suflet persoanei celei mai dragi, stie ca are inca pentru ce lupta.
nu am mai vazut oameni in genunchi decat in biserici si peste 60 de ani... imi place apusul...
RăspundețiȘtergereo provocare pe blogu-mi pentru tine, daca vrei sa iei parte :)
Frumoasa imagine. Ma cuprinde nostalgia si totodata ura, pentru societatea ni care traim,lipsita de o scara a valorilor. Slava domnului ca nu au facut astia poze cu manele ;)
RăspundețiȘtergere